Am aflat de “Artist, Salon pentru Evenimente” întâmplător, o prietenă fusese la cea mai reușită nuntă în această locație. Noi eram într-o perioadă aglomerată, în care vizitasem cam 10 locații și niciuna nu era perfectă pentru noi. Când am văzut cortul, am știut amândoi că aici ne vom face nunta!

Echipa a fost extrem de deschisă la toate nevoile noastre – asta ca să nu zic de-a dreptul mici mofturi. Orice ne doream, cumva se rezolva. Cei de la “Artist, Salon pentru Evenimente” au făcut întotdeauna tot posibilul ca noi să fim fericiți, să fie totul cum vrem noi și au reușit! Ne-au dat idei și sfaturi legate de decorațiuni, sfaturi de care aveam foarte multă nevoie. Deși stabilisem împreună toate detaliile, când am ajuns la locație am avut o surpriză! Decorul era mult peste ce îmi imaginasem, era ceva de poveste!

Nu am avut niciun stres în timpul nunții. Știam că echipa rezolvă orice mică problemă ar putea să apară, am avut încredere și nu m-a dezamăgit! În loc să stau stresată, să am grijă de fiecare detaliu, am putut să dansez de mama focului, să mă distrez, pur și simplu să mă bucur de nunta mea.

Ziua nunții este un moment la care fiecare dintre noi visează și pe care fiecare dintre noi și-l imaginează într-un anumit fel. Ne creăm anumite așteptări legate de această zi. Pe lângă buna dispoziție proprie și cea a invitaților, ne dorim ca totul să fie conform imaginației noastre, fie că avem idei pe care le-am văzut în filme, pe site-uri, la alte nunți sau chiar idei originale pe care vrem să le punem în practică. Așadar, în jurul acestei zile planează cele mai îndrăznețe vise. Totuși, s-ar putea ca unele din aceste vise să fie realizabile numai dacă am dispune de un buget impresionant și încetul cu încetul să fim nevoiți să mai renunțăm la unele dintre idei.

Pot spune că eu și soțul meu am fost foarte norocoși să întâlnim echip “Artist, Salon pentru Evenimente” în urma unui cereri de oferte pentru organizare de eveniment. Dincolo de faptul că am putut să ne împlinim majoritatea dorințelor noastre legate de ziua cea mare, fără să ne depășim bugetul, colaborarea dintre noi și această echipă a fost una foarte plăcută pe toată durata pregătirilor. Pe lângă flexibilitate și deschidere către cerințele noastre, cel mai mult am apreciat bunul gust și eleganța. Totodată, experiența pe care această echipă o are în spate și-a spus cuvântul și ne-am simțit ca și cum am fi lucrat cu o agenție de servicii integrate. Sfaturile pe care le-am primit ne-au fost de mare ajutor și una peste alta ne-am bucurat de o nuntă ca în povești, fiindu-ne întrecute și cele mai mari așteptări.

Am avut o nuntă minunată, suntem mulțumiți de serviciile oferite de echipa cu care am lucrat.

Locația a arătat superb, invitații au plecat încântați și ne-au felicitat pentru alegerea făcută. Recomandăm cu plăcere locația oferită de “Artist, Salon pentru Evenimente”.

Deși soțul meu nu a fost adeptul unei nunți în aer liber, mă bucur că l-am convins să acceptăm oferta celor de la “Artist, Salon pentru Evenimente”. Am avut parte de nunta pe care ne-am dorit-o și am apreciat amândoi atenția acordată detaliilor pe care le-am discutat cu firma care ne-a oferit locația. Ei s-au ocupat de toată organizarea de la meniu până la decorul sălii.

Mulțumim și recomandăm locația tuturor celor care apreciază nunțile aerisite, într-un spațiu amenajat foarte frumos.

Mulțumim Artist, Salon pentru Evenimente pentru că ne-ați organizat o nuntă minunată. Rămânem cu amintiri frumoase, care vi se datorează și vouă.

Ne-am bucurat de experiența voastră în a organiza un eveniment în întregime și ne felicităm pentru decizia de a lucra cu voi.

Aveți de oferit viitorilor miri un spațiu minunat în care să se simtă bine și vă dorim succes în continuare.

Rămânem prieteni!